Cum înveți să-ți accepți vulnerabilitatea
A avea vulnerabilități este ceva firesc, ce face parte din natura ființei noastre. A putea să ți le accepți și arăți este cu adevărat un semn de putere interioară. Însa
Cum învățăm să acceptam ajutorul celor din jur
Există persoane care sunt dependente de ajutor, cele care îl solicită atunci când nu se descurcă singure, deși au încercat și altele care refuză să accepte ideea de ajuto
Cum gestionezi anxietatea de separare a copilului tău?
Niciunui copil nu îi face plăcere să fie separat de părinții săi, mai ales când acesta se află la vârste foarte mici. Este de înțeles atunci când aceștia se manifestă
Cum gestionăm eficient timpul
Ne dorim să știm cum să facem și cât să facem, astfel încât să fim cât mai productivi, o caracteristică extrem de apreciată în societatea noastră, aflată într-o con
Cum ajutăm un copil să își gestioneze emoțiile negative
Ca adulți și părinți știm foarte bine cum este atunci când trecem prin momente de suferință, când răbdarea ne este pusă la încercare, când suntem furioși sau nedreptÄ