Stefania Voia

Cum înveți să-ți accepți vulnerabilitatea

A avea vulnerabilități este ceva firesc, ce face parte din natura ființei noastre. A putea să ți le accepți și arăți este cu adevărat un semn de putere interioară. Însa acest lucru nu este mereu ușor. Iar ceea ce ne împiedică să ne acceptăm în primul rând nouă înșine vulnerabilitățile este lipsa încrederii, perfecționismul și credințele inconștiente.

Atunci când suntem vulnerabili, ne putem simți triști, temători, singuri, lipsiți de încredere, defecți sau rușinați. Ca să putem face față acestor trăiri neplăcute, uneori recurgem la comportamente ce ne ajută pe moment să evităm disconfortul, dar care păstrate pe termen lung ajung mai mult să ne încurce. Spre exemplu, atunci când ne mascăm adevărata stare printr-o mină veselă,  spunem glume sau ne arătăm fericiți, nu facem altceva decât să compensăm ceea ce simțim în interior.

În alte situații, ne putem refugia în muncă sau într-o activitate plăcută care nu ne solicită partea emoțională de care dorim să ne detașăm. În acele momente ne simțim bine, însă pe termen lung ne distanțăm de noi, fugim de ceea ce de fapt ne poate fi de un real folos.

Vulnerabilitatea poate fi o șansă

Chiar dacă este neplăcut să fim triști, să plângem sau să trecem prin suferință, acest lucru în sine nu ne face rău. Într-adevăr este neplăcut, dureros, însă luând contact cu ceea ce simțim este totodată prilejul pe care noi îl avem pentru a înțelege ce ni se întâmplă. Odată ce căpătăm mai multă claritate și identificăm ce anume ne-a determinat să simțim acele emoții, vom avea șansa de a intra în contact cu ceea ce avem nevoie. În acest fel, putem conștientiza schimbările și acțiunile pe care trebuie să le facem pentru a răspunde nevoilor noastre. Spre exemplu, atunci când simțim teamă, nevoia de bază este aceea de a fi in siguranță. Putem să ne întrebăm ce ne sperie și să găsim soluții sănătoase pentru a ne securiza. Ne este mai greu să aflăm ce e bine pentru noi, atunci când încercăm să evitam ceea ce simțim.

Convingerile iraționale

Dacă ne vom uita cu atenție, putem descoperii că în spatele dificultății de a ne accepta vulnerabilitatea se află gânduri precum: “dacă plâng înseamnă că sunt slab, deci trebuie să fiu mereu puternic”, ”dacă îmi arăt slăbiciunea, ceilalți mă pot răni”, ”trebuie să fiu mereu la înalțime, altfel sunt un ratat”, “nu am voie să greșesc, pentru că mă voi face de râs”. Toate aceste convingeri de viață ne determină să fim exigenți si intoleranți cu noi înșine. Le-am adoptat în urma experiențelor noastre de viață și a modelelor din jurul nostru. Ele nu ne sunt cu adevărat de folos, ci reprezintă o atitudine critică față de propria persoană. Este necesar să fim indulgenți cu noi înșine și să contraargumentăm aceste gânduri distructive. Găsind alternative sănătoase pentru aceste gânduri, vom dobândi o stare mai bună și toleranță față de noi.

Dacă ne-am privi stările de vulnerabilitate ca și când ne-am uita la un copil trist, speriat și demoralizat, oare ce am simți? Ar fi util pentru el să-l certăm, să-l criticăm și să-l ascundem? Pentru a-l ajuta cu adevărat trebuie să ne uităm la ce are el nevoie și să răspundem într-un mod adecvat. Aceasta poate să însemne să-i validăm emoțiile, să manifestăm empatie și să oferim siguranță, înțelegere, sprijin și nu în ultimul rând iubire.

Acel copil vulnerabil suntem chiar noi, însă ne putem folosi de propriile resurse pentru a ne îngriji ca un părinte bun de nevoile noastre emoționale.