Stefania Voia

Cum si de ce ne infantilizam in relatia de cuplu?

Dintre toate relatiile, cea de cuplu este singura relatie care permite un grad de apropiere si intimitate atat de mare intre protagonisti incat ne trimite cu gandul la prima relatie de acest tip, anume relatia mama-copil. In primele luni de la nastere, copilul nu are dezvoltata capacitatea de intelegere a notiunii de “celalalt” si isi percepe mama ca pe o extensie a sa. Pana la etapa ulterioara cand copilul incepe sa-si contureze propriul Eu, acesta traieste intr-o fuziune cu mama sa, de aceea relatia celor doi este atat de speciala. Individualitatea copilului nu exista inca, granitele sunt slabe iar copilul traieste prin mama preluand starile si trairile acesteia si dezvoltandu-se in functie de ele.

In cuplu, in etapa de “indragostire” partenerii tind sa recreeze acea etapa fuzionala cu mama, de la inceputul vietii lor. Practic, cei doi se oglindesc unul in altul si se comporta la nivelul imaginii despre ei insisi, generate de partenerul lor. Daca sunt iubiti, atunci ei inteleg ca merita sa fie iubiti si devin la randul lor iubitori. La fel cum bebelusul rade sau este agitat pentru ca mama sa rade sau este agitata.

Starea de fuziune in cuplu se incheie odata ce partenerii incep sa-si recladeasca individualitatea, practic sa redevina ei insisi, avand un comportament autentic, reprezentativ pentru persoana lor, nu dictat numai de asteptarile celuilalt. A fi infantil in relatia de cuplu, presupune ca unul dintre cei doi sa ramana in etapa initiala, fara a face trecerea fireasca la urmatoarea. Astfel, daca etapa ulterioara este cea in care partenerii sunt autentici dar si responsivi fata de nevoile celuilalt, adaptandu-se unul la altul si negociindu-si diferentele, stagnarea unuia dintre cei doi in etapa initiala va genera diferente mari in evolutia lor personala, lucru care va ingreuna relatia de cuplu.

Daca ne aflam in situatia in care tindem sa insistam asupra pastrarii primei etape in relatie, cea de fuziune totala cu partenerul nostru, inseamna ca avem o nevoie de confirmare inca nesatisfacuta sufiecient. De multe ori, acest lucru se intemeiaza pe o imagine de sine slaba si pe o stima de sine scazuta. Avem nevoie inca de confirmari peste confirmari de la partener, pentru ca suntem speriate ca daca ne aratam cum suntem de fapt, acesta nu ne va mai iubi.

Cum se manifesta infantilizarea?

Infantilizarea poate presupune a ne comporta ca un copil, adica a fi dependente emotional de partener, a regresa la comportamente imature, cedandu-i in acest fel puterea in relatie. Cum se manifesta aceasta infantilizare?

Haideti sa ne gandim ce face un copil:

• nu are capacitatea de a-si amana placerea, devenind nervos atunci cand lucrurile nu se petrec asa cum si le doreste.
• nu poate lua decizii de unul singur, fiind dependent de parerea unui adult.
• nu isi poate asuma situatii, din teama de a nu pierde persoana iubita.
• nu este matur

De ce se intampla asta?

De obicei aici se ajunge atunci cand se petrec doua lucruri concomitent: un partener are o nevoie crescuta de control si putere iar celalalt are nevoie sa fie dominat. Primul va avea o libertate crescuta de luare a deciziilor, deoarece i se permite acest lucru. Nevoia sa crescuta de putere intalneste un mediu propice de desfasurare, neintampinand opozitii din partea partenerului sau. Pe de alta parte, cel dominat doreste sa-si cedeze puterea in favoarea celuilalt tocmai pentru a evita responsabilitatile si a nu fi nevoit sa isi asume luarea deciziilor. In timp, aceasta atitudine genereaza un blocaj in dezvoltarea sa, ajungand  sa fie dependent si submisiv iar cel dominant ajunge sa fie obosit si frustrat din pricina atitudinii imature a partenerului sau.

Solutii

Un prim pas in directia parasirii acestui cerc vicios este constientizarea ocuparii acestor pozitii, precum si a nevoilor diferite ce le intretin. Pentru a produce schimbari pozitive, este necesar ca cei doi parteneri sa lucreze concomitent: cel care detine puterea va afla ce ascunde nevoia sa si va invata sa renunte treptat la detinerea controlului. Partenerul infantilizat va descoperi ca este posibil ca la baza nevoii sale de a se comporta si a fi tratat precum un copil poate sta o slaba incredere in sine si va incepe incetul cu incetul sa-si asume responsabilitati, generand experientele si asumarea de care are nevoie pentru a se maturiza. In demersul sau nu trebuie sa renunte total la spiritul sau ludic. Acesta il poate ajuta si pe partenerul sau sa scoata la suprafata copilul din el iar impreuna sa se bucure si de aceasta latura a lor.