Stefania Voia

De ce este important să ne iertăm părinții

În viața celor mai mulți dintre noi, părinții reprezintă cele mai dragi ființe, față de care am dezvoltat o loialitate foarte mare. Astfel încât, ideea de a-i ierta poate genera confuzie, pentru ce anume să ne iertăm părinții, cu ce ne-au greșit ei atât de mult și este oare oportun ca iertarea să vină chiar din partea noastră, a copiilor?

Conștientizarea

Oricât de mult s-ar strădui, părinții nu pot fi perfecți. A deveni părinte presupune a face erori, un lucru firesc dar care are consecințe asupra dezvoltării copiilor. Cu toate că părinții sunt bine intenționati, ei nu au cum să acopere toate nevoile emoționale ale copiilor. Alții, mai puțini conștienți de impactul lor asupra celor mici, le oferă modele și mesaje pe care aceștia ajung să-și clădească convingerile si sistemele de credițe. Ajunși la vârsta adultă, realizăm mai mult sau mai puțin faptul că ne purtăm precum părinții sau încercăm din răsputeri să nu-i copiem. Orișicum, comportamentele noastre sunt adoptate de cele mai multe ori prin identificare sau contraidentificare cu părinții, în funcție de tipul de relație pe care am dezvoltat-o cu aceștia: o relație bună, dacă nevoile emoționale de bază ne-au fost împlinite într-o măsură mare și una disfuncțională dacă părinții nu au răspuns nevoii noastre de iubire, afecțiune, prezență, ghidare, limite etc.

Furia

Primul pas în direcția ierării părinților este să conștienizăm faptul că lipsurile emoționale din copilărie, provocate de comportamentul părinților noștri, stau la baza celor mai multe din deciziile pe care le luăm ca și adulți. Inconștient ne căutăm aceleași modele de parteneri, dorind să “reglăm” cu aceștia ceea ce nu am putut face cu părinții. Spre exemplu putem inconștient să alegem parteneri la fel de absenți ca tații noștri, de la care voim să primim tot ceea ce n-am primit atunci când eram mici. Sau, putem să respingem inconștient modelul de feminitate primit de la mamele nostre, pentru că a fi femeie nu era ceva de care mama se bucura prea tare, așa cum vedeam în copilăria noastră. Poate că mama, fără să vrea ne-a transmis mesjul că a fi femeie, presupune o sarcină grea, să fi mereu la dispoziția bărbatului, să ai grijă de nevoile lui și ale copiilor dar nu și de ale tale, să nu ai timp din cauza treburilor gospodărești și să nu ai prea multe de spus atunci când se iau decizii importante. Astfel, ca femei adulte am făcut tot ce am putut să nu ajungem ca ele: am stat departe de relații sau ne-am identificat cu tații și ne-am căutat parteneri submisivi ca mamele noastre.

Alegerile inconștiente de la vârsta adultă ne pot aduce multe deservicii, iar atunci când realizăm că acțiunile noastre se bazează pe ceea ce am văzut în familiile noastre atunci când eram mici, putem simți multă furie la adresa părinților noștri. Este nevoie să o descărcăm și să ne reamintim câtă furie simțeam și în copilările atunci când nevoile noastre emoționale nu erau împlinite sau când eram nedreptățiți. Acest proces, deși dureros este unul benefic, deoarece ne pune în contact cu emoțiile noastre și ne permite să ne accesăm și trăim o furie reprimată, pe care cel mai probabil ne-o manifestăm disfuncțional in raport cu alții sau cu noi înșine. Eliberându-ne de ea și admițând de unde vine ne aduce mai aproape de iertare.

Iertarea părinților și a noastră

Odată descărcați de furie, suntem mai liniștiti și mai dispuși să acceptăm că și părinții, la rândul lor au făcut tot ceea ce au putut în raport cu noi, în funcție de propriile lor resurse emoționale. Chiar și ei au fost cândva copii și au avut parte de experiențele lor de viață, fapt ce i-a determinat la momentul la care au devenit părinți să adopte anumite comportamente. A realiza aceste lucruri ne aduce mai aproape de acceptarea realității că alți părinți nu putem avea, că într-adevăr neputința lor ne doare dar ne poate, de asemenea, face să realizăm că suntem singuri capabili să ne oferim acum ca adulți ceea ce ne-a lipsit atunci. Iertarea părinților ne face să ne putem ierta propriile neputințe, limite și ne aduce un sentiment interior de acceptare a propriei ființe. Asta ne face capabili să adoptăm propriile alegeri, să ne eliberăm de mesajele părinților care nu ne sunt de folos, deoarece nu au legătură cu viața noastră, ci cu viața lor și să ne simțim cu adevărat liberi.

În acest fel, putem să ne ajutăm să devenim părinți mai buni față de proprii nostri copii, să fim autentici în relația cu ei și cu cei care ne sunt dragi.