Ce ascunde nevoia de control într-un cuplu?
Dintre toate tipurile de relații, cea de cuplu pare să ne dea cele mai multe bătăi de cap, venind la pachet cu o mulțime bucurii dar și provocări pe măsură. Dozarea optimă a libertății personale alături de angajamentul și implicarea față de partener este aspectul care pentru multe persoane reprezintă cel mai dificil lucru de realizat. La polul opus, se situează pendularea între două atitudini aflate la extreme: o implicare prea mare, sufocantă versus neimplicarea, distanțarea. Prima atitudine vine la pachet și cu o mai mare nevoie de control.
O atitudine empatică
Cu toate că este greu de conviețuit alături de o persoană care are tendința să-și manifeste foarte des nevoia de control, un prim pas în direcția unei reconcilieri este exersarea empatiei față de această persoană, adică încercarea de a înțelege cum este să fii în locul ei. Pentru a facilita acest lucru, este util să aruncăm o privire asupra factorilor care dezvoltă și întrețin această nevoie.
Nesiguranța
Atunci când cineva are nevoia de a controla o situație, o persoană sau pe sine însuși, acest lucru se întâmplă pe fondul unei insecurități generate de acel context. Ceea ce se întâmplă este că persoana în cauză resimte o anxietate mai mare sau mai mică, o neliniște pe care încearcă să și-o stăpânească controlând exteriorul, nereușind să-și gestioneze altfel propria stare emoțională.
În cuplu, cei care au tendința să aibă comportamente de control asupra partenerului doresc în esență să nu se mai simtă atât de speriați de o anumita siuație. Presiunea resimțită din interior, poate ascunde convingeri disfuncționale, de genul: “dacă nu preiau controlul, ceva rău se va întâmpla”, “trebuie să fiu în permanență atent/ă” sau “nu pot avea încredere în partener/ă, așa că trebuie eu să ma asigur în permanență”.
Ca efect secundar, partenerul se va simți îngrădit, sufocat sau poate chiar nedreptățit de privarea de doza de libertate sănătoasă de care are nevoie și poate răspunde la rândul său distanțându-se.
De unde izvorăște nevoia de control?
În spatele acestor insecurități stau de cele mai multe ori evenimente sau contexte din copilărie care au declanșat adoptarea unor convingeri disfuncționale.
Părinții anxioși au impregnat, poate fără să vrea, mintea copiilor cu mesaje ce transmit ideea că lumea este periculoasă și că, de aceea, este bine să fii în permanență în gardă. Alții au oferit modele de putere prin deținerea controlului, transmițând mesajul inconștient că renunțarea la control presupune să fii o persoană slabă.
Alteori nevoia celor care adoptă comportamente de control este legată de teama de abandon, considerând că această atitudine de dominanță le oferă ocazia de a gestiona lucrurile într-o manieră care le permite să nu fie puși în situații în care să se simtă abandonați.
Privind cu mai multă empatie partenerii care manifestă această tendință ne este de folos pentru a nu intra într-o luptă de puteri nocivă pentru ambele părți dar și pentru relație. Acest cadru ne va facilita conștientizarea faptului că aparentele persoane “puternice” ascund uneori vulnerabilități demne de mai multă înțelegere, determinându-ne să adoptăm acțiunile propice pentru a răspunde la nevoia din spatele comportamentului dăunător.