Stefania Voia

De ce ne sperie singuratatea?

Care este cea mai mare teamă legată de singurătate? De ce îi dăm o conotație negativă?

Natura noastră umană este aceea de a fi în contact cu alte persoane, de a face parte dintr-un grup sau dintr-o comunitate, oricât de mică ar fi aceasta. Încă de la apariția primelor societăți umane din epoca preistorică, oamenii au învățat că grupându-se reușesc să supraviețuiască mai ușor. Sarcinile erau împărțite între membrii grupului, fiecare având rolul său distinct, această funcționare permițând ca mecanismul de întrajutorare să funcționeze mai bine. Acest cadru oferea satisfacerea unei nevoi esențiale în lupta pentru supraviețuire, anume nevoia de siguranță și protecție. A fi singur era echivalentul semnării sentinței la moarte. În prezent încă purtăm în noi aceste reminiscențe din trecut. De multe ori singurătatea este asociată cu ideea de moarte, nu una fizică ci mai degrabă una socială.

Omul se naște dependent de o altă ființă pentru a putea supraviețui. Încă de mici fragilitatea noastră este motivul pentru care mama ne stă aproape, satisfăcându-ne atât nevoile fiziologice cât și cele emoționale. Treptat, pe măsură ce creștem și ne maturizăm, ne desprindem de părinții nostri pe drumul către independență. Atunci când maturitatea psihologică și emoțională nu este atinsă, în ciuda celei fizice, ne temem să ne desprindem de figurile de atașament din viața noastră și asociem singurătatea cu teama de abandon.

De ce anumite persoane fug de singurătate și preferă relații nesemnificative?

Persoanele care fug de singurătate o pot face din multiple motive. Unele dintre ele au legătură cu tema de a fi în contact cu propriile trăiri și de a se confrunta cu acestea, alteori ele fug de singurătate deoarece o asociază cu un abandon. Singurătatea este percepută într-o notă atât de negativă încat acestea încearcă cu orice preț să o combată, avântându-se în relații sentimentale cu parteneri nepotriviți, sau în cele de amiciție alături de prieteni cu care nu sunt compatibili. Incapacitatea de a sta singur ascunde dependența emoțională de ’’celălalt’’, chiar și cu riscul ca cealaltă persoană să fie abuzatoare. Iar dependența este manifestarea imaturității emoționale. Cu cât fuga este mai aprigă, cu atât mai mare este instabilitatea acestor persoane. Mânate mereu de teama de a petrece timp în propria companie, acestea au tendința să găsească rapid un companion, alături de care să descopere că nu sunt fericite. Frica de singurătate le poate determina să stea în relații nepotrivite sau din contră să treacă rapid de la una la alta.

Cum și când ne este benefică singurătatea?

Este important și benefic să ne satisfacem atât nevoia de singurătate cât și cea socială, încercând să le echilibrăm pe cele două. Nu este indicat să ne izolăm de restul lumii, deoarece prin natura noastră suntem ființe sociale, însă nici a petrece timp în permanență conectați la alte persoane sau activițăți sociale nu este o soluție.

Sunt momente în care singurătatea vine ca o bună oportunitate de autoanaliza și reflecție. Acestea ne pot dezvălui lucruri noi despre propria persoană pe care încă nu le descoperisem sau ne putem surprinde comportamente, gânduri, dorințe de care nu eram pe deplin conștienți, în tumultul unei vieție pline și agitate. A sta tu cu tine însuți, a medita, a încerca să identifici ce simți cu adevărat sunt procese foarte utile în demersul de autocunoaștere și permanenta evoluție. Spre exemplu, după o despărțire sau după orice neîmplinire este necesar să înțelegem cu adevărat ce s-a întamplat în spatele faptelor evidente, să ne conectăm la propria persoană pentru a ne descoperi nevoile și dorințele latente și întreaga dinamică ce ne-a făcut să acționăm într-un anume fel și nu în altul.

Chiar și atunci când suntem într-o relație este sănătos să avem momente de singurătate, pentru că acestea ne dau ocazia să ne menținem individualitatea, care de multe ori în cuplu se poate estompa. Ajungem să reacționăm, atât la evenimente plăcute cât și la cele neplăcute, însa uneori avem nevoie doar să acționăm. Iar singurătatea ne aduce marele beneficiu de a fi conștienți de noi înșine.

Care sunt trăsăturile persoanelor solitare?

Persoanele solitare care aleg în mod asumat acest stil de viață și se simt bine astfel sunt în primul rând persoane independente. Ele sunt capabile să își poarte singure de grijă, să realizeze singure acele lucruri pe care alții le fac alături de parteneri. Obișnuite fiind să-și gestioneze singure viața se poate întâmpla ca ele să refuze ajutorul sau implicarea altor persoane, din dorința de a manifesta un control mai mare asupra lucrurilor, solitudinea fiind un cadrul care favorizează dezvoltarea acestei trăsături.

Cei solitari sunt de multe ori mai relaxați ca ceilalți, iar acest lucru este justificat de faptul că lipsa unei vieți sociale intense îi ține la distanță de interacțiuni neplăcute sau conflictuale, fiind astfel mai puțin provocați să gestioneze astfel de situații. Această relaxare le poate stimula creativitatea și originalitatea, deoarece au cadrul propice pentru a fi în contact cu propriile simțiri.

Când devine dăunătoare izolarea?

Izolarea este latura extremă a solitudinii și presupune clădirea unui zid de protecție între persoană și cel în cauză. O doză de singurătate în scopul regăsirii propriei persoane este benefică, însă izolarea totală are efecte nocive pe termen lung. Persoanele care se izolează nu mai iau contact cu lumea înconjurătoare, ele se rup din ce în ce mai mult de exterior și pot ajunge chiar până la manifestarea unor comportamente fobice, cum ar fi agorafobia.

Lipsa deplasărilor implică de asemenea absența activităților sau limitarea acestora la mult prea puține. O consecință nefastă este starea depresivă în care aceste persoane intră, din lipsa stimulării pe plan social, comunicațional, intelectual sau emoțional. Socializarea, care este prezentă atât la oameni cât și la animale este un proces care ne dezvoltă multe abilități. În lipsa exersării regulate a acestor abilități, ele se estompează, lăsând efecte negative asupra sănătății mintale. Pe termen lung, persoanele care se izolează devin rigide ca și comportament și nu de multe ori chiar și psihic, sunt evitante din cauza dificultății de a mai gestiona relațiile sociale, încep să-și piardă din capacitatea de empatie, iar lipsa unui interlocutor care să ofere un feedback despre persoana lor, poate avea repercusiuni asupra imaginii de sine.

Putem fi fericiți și fără un partener?

Pentru a putea fi fericiți este important ca mai întâi noi înșine să fim mulțumiți de sine. Starea interioară de liniște, cunoaștere și acceptare față de propria persoană ne va conferi echilibrul interior necesar unei vieți fericite. Atâta timp cât noi înșine nu suntem mulțumiți de felul în care suntem, așteptările noastre cresc la adresa partenerului și atenția noastră va începe să fie îndreptată mai mult decât este necesar asupra sa. Cu fiecare greseală de ale sale, vom acumula frustrări și vom manifesta o atitudine din ce în ce mai critică față de persoana sa. Critica partenerului reprezintă de fapt nemulțumirea față de propria persoană, proiectată în exterior asupra sa. Astfel vom ajunge rapid la conflicte și vom tinde să ne considerăm patenerul vinovat dar și responsbil de starea noastra interioară de bine. În acest mod, devenim din ce în ce mai dependenți de partener, fiind convinși ca fără acesta fericirea nu există.

Atunci însa, când suntem conștienți de faptul că fericirea este un proces îndelungat, bazat pe alegerile și deciziile pe care le luăm în viață, de care suntem în totalitate responsabili, vom ajuge să ne simțim bine în orice context al vieții, chiar și fără un partener.

Cum ne putem petrece timpul în mod semnificativ când suntem persoane solitare sau când traversăm un astfel de episod?

Persoanele solitare trăiesc într-un context al vieții care le permite să manifeste o mare libertate de exprimare și alegere. Ele nu sunt constrânse să negocieze activitățile sau opțiunile, așa cum se întâmplă într-un cuplu sau să țină cont de o altă persoană. În consecință se pot bucura de stilul lor de viață întreprinzând activități care le fac placere, iși pot explora limitele sau pot descoperi noi pasiuni. Un mediu solitar îmbie către introspecție, deci este o bună oportunitate de a face o autoanaliză. Dacă suntem persoane solitare nu înseamnă că trebuie să petrecem timpul într-un singur loc, ci ne putem bucura de activități sportive, cele legate de hobby-uri, de dezvoltare personală, putem iniția orice activitate care ne încântă. Timp semnificativ este acel timp care pentru  noi contează și are un efect pozitiv asupra noastră, tocmai de aceea este benefic și interesant să ne autodescoperim și să aflăm cât mai ulte despre noi înșine, din diferitele inițiative pe care le avem. Momentele de solitudine aduc de multe ori clarificările și răspunsurile pe care le așteptam, pentru simplu motiv că avem ocazia să ne ascultăm gândurile si să ne conștientizăm emoțiile cu care altfel nu suntem mereu în contact.